Sezonul zece al emisiunii ”Chefi la cuțite” va fi prezentat atât de Irina Fodor, cât și de Gina Pistol. Este pentru prima dată când show-ul are două prezentatoare. Amintim că Irina Fodor a înlocuit-o pe Gina Pistol în prezentarea emisiunii când aceasta a devenit mămică.
Primele ediții ”Chefi la cuțite” din sezonul 10, vor fi prezentate de Irina Fodor din motive total diferite de cele precedente: Gina Pistol a fost diagnosticată cu SARS-CoV-2. Vezi aici mai jos pe site emisiunea chefi la cutite sezonul 10 episodul 25 din 26 octombrie 2022.
”Mă pregătisem pentru începutul noului sezon Chefi la cuțite, dar am aflat cu două zile înainte că am Covid și astfel nu am putut să particip la filmări. De aceea, Irina a preluat rolul de prezentatoare, iar atunci când m-am însănătoșit, am revenit pe platouri. Îmi pare rău că am ratat startul sezonului 10, dar, în același timp, pot spune că această formulă nu face decât să adauge acel ingredient aparte, perfect pentru un show aniversar”, a spus Gina Pistol, potrivit unui comunicat de presă al Antenei 1.
La rândul sau, Irina Fodor a afirmat: ”Sezonul 10 Chefi la cuțite ne-a pus față în față cu neprevăzutul și, ca de obicei, am funcționat ca o familie: ne-am ținut spatele unii altora și, împreună, am realizat cu succes sezonul aniversar. Eu nu eram pregătită să fac parte din proiect, dar pentru că în televiziune multe lucruri te pot lua prin surprindere și trebuie să te adaptezi, asta am făcut și noi. Cu o zi înainte de începerea preselecțiilor pentru Chefi la cuțite, echipa de producție m-a anunțat că Gina nu se simte bine. Așa că a doua zi, la prima oră, m-am prezentat pe platoul de filmare. Când Gina s-a însănătoșit, a venit cu forțe proaspete și i-a ghidat pe Chefi și pe concurenți până în finală. Pentru mine a fost o bucurie să fac parte dintr-un sezon atât de important și să cunosc atâția oameni talentați și pasionați până la obsesie de gătit”. Vezi aici mai jos pe site emisiunea chefi la cutite sezonul 10 episodul 25 din 26 octombrie 2022.
Noul sezon Chefi la cuțite marchează 10 ani de la lansarea trio-ului de succes format de Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu printr-o rețetă unică, la care se adaugă provocări surprinzătoare în desfășurarea competiției, dar și un platou de filmare cu noi decoruri. Toate noutățile vor fi descoperite de telespectatori în curând,anunţă Antena.
“Abia aștept și eu sezonul 10. Pentru că fiecare competiție e altfel, de fiecare dată e mai spectaculos și mai frumos. Iar primul exemplu în acest sens este noul platou – o mare schimbare, doar una dintre cele pregătite pentru acest sezon”, a declarat Chef Cătălin Scărlătescu.
Chef Cătălin Scărlătescu a trăit aventura vieții sale în această vară alături de iubita lui, Doina Teodoru. Cei doi au intrat în competiția America Express, iar după întoarcerea concurenților acasă, Scărlătescu a postat o imagine grăitoare pe rețelele de socializare. Fanii au remarcat imediat cât de mult a slăbit juratul de la Chefi la cuțite în cele două luni petrecute pe continentul american. Vezi aici mai jos pe site emisiunea chefi la cutite sezonul 10 episodul 25 din 26 octombrie 2022.
Spune-ne parerea ta