Lavinia de la acces direct 28 martie 2024 este mama a doi copii și spune că vrea să își vadă fiicele, dar nu îi este permis acest lucru din cauza fostului soț. Cei doi s-au despărțit, iar femeia spune că nu a mai putut să îndure episoadele violente, așa că, a plecat împreună cu un alt bărbat.
Aceasta și soțul ei au ajuns la despărțire în urmă cu ceva timp, dar conflictul dintre cei doi pare departe de a se termina, mai ales că la mijloc sunt copiii. Au împreună două fete, una în vârstă de șase ani, iar cea mică a împlinit un an.
Acces direct 28 martie 2024 reluare
Lavinia spune că fostul soț nu a fost de acord ca fiicele lor să rămână în grija ei, după ce ea a plecat pe când se afla în Neamț împreună cu un alt bărbat. Fostul ei soț ar fi vrut să se răzbune pentru acel episod, așa că, a decis să plece împreună cu fiicele lor în Italia. De atunci, Lavinia nu și-a mai văzut copiii.
„Știa că punctul meu sensibil este la copii. Ne-am certat, el așa m-a manipulat mereu că poate să îmi ia copiii. Fata cea mare a crescut, a întors-o împotriva mea, i-a spus că nu are nevoie de mamă, că îi aduce bonă, după care am aflat în Italia că el joacă la aparate. Într-adevăr, el juca la aparate, eu îl trimiteam să plătească chiria și el se duce la aparate. A luat bani și de la tatăl meu. El mințea până am aflat că joacă la aparate și după am spus că nu pot să accept”, a declarat Lavinia, la Acces Direct. Urmareste aici mai jos emisiunea acces direct complet 28 martie 2024 online.
Pe lângă faptul că Lavinia spune că fostul soț juca la aparate și cheltuia acolo până și banii cu care trebuia să plătească chiari, bărbatul ar fi fost și violent cu ea. La un moment, ar fi avut un comportament nepotrivit și fața de fiica lor cea mare, în vârstă de șase ani.
„Am rămas din nou însărcinată, după care el a devenit violent. A fost violent și cu fata cea mare. L-am născut pe cel mic și el tot juca la aparate (…) Am aflat că el încă continuă cu aparatele, el așa m-a lăsat să cred. După am aflat că el a împrumutat bani de la un restaurant pentru a juca la aparate”, a mai povestit femeia.
Acces direct reluare din 28 martie 2024 online, complet mai jos
Gabriela nu mai are liniște de aproape trei ani, de când fiul ei i-a spus că pleacă la muncă, în București. Tânărul urma să se angajeze în Pipera, dar de atunci nu mai știe nimeni de el. Ionuț avea 27 de ani atunci când a dispărut, iar de curând, ar fi fost găsit fără suflare în Germania.
Femeia a apelat, pentru prima dată, la Acces Direct în urmă cu un an, atunci când spera să își găsească în viața fiul. La acel moment, nu au ieșit la iveală prea multe detalii, iar de curând, femeia a primit vestea că fiul ei a murit.
Gabriela a povestit că a vorbit ultima dată cu fiul ei înainte să înceapă să muncească în Pipera. De atunci, nu mai știe nimic de el. Urma să locuiască în casa unui turc, dar există lucruri care arată că, de fapt, Ionuț nu ar fi ajuns acolo. Un bărbat a anunțat-o pe Gabriela că fiul ei a fost găsit mort în Germania. Acum, femeia nu știe ce să creadă și speră că tânărul găsit să nu fie Ionuț.
Gabriela spune că avea o relație bună cu fiul ei, dar atunci când venea acasă, în Prahova, îi lua telefonul pentru a-și șterge numărul, cu gândul că așa nu va mai da nimeni din familie de el. Femeia a povestit că Ionuț s-a luptat cu depresia în trecut, afecțiune pentru care a urmat și un tratament în urmă cu șase ani. Urmareste aici mai jos emisiunea acces direct complet 28 martie 2024 online.
Spune-ne parerea ta