iUmor Sezonul 17 Episodul 13 Finala 7 Decembrie 2024

iumor sezonul 17 episodul 13 din 7 decembrie 2024
Crew a pregătit un moment plin de energie și fantezie in finala iumor sezonul 17 episodul 13 online 7 decembrie 2024, demn de filmele SF, în care au îmbinat tehnologia, muzica și dansul într-un stil ce îi definește, tip Bollywoodian.

Cristina Botezatu este concurenta care l-a surprins plăcut pe Cătălin Bordea încă de la prima prestație. După ce a primit 4 like-uri și a ajuns în finală, Cristina a continuat să povestească cu umor amintiri din adolescența sa.

Veronica Fizeșan nu a ratat să uimească încă o dată publicul și juriul cu momentul său artistic inspirat din Fantoma de la Operă, la care tenorul Cezar Oatu i-a fost alături: „Am fost foarte absorbit de ce s-a întâmplat pe scenă”, spunea Bordea.

Chris Darwa vine din Elveția, unde totul se întâmplă organizat, după cum a mărturisit chiar el, într-un mod umoristic: „Organizează chiar și când vor fi spontani”, povestea el. Comediantul i-a făcut pe jurați să râdă și cu poveștile savuroase de la întâlnirile sale.

Geneviève Côté este originară din Canada și a ajuns în finală după ce Delia și-a folosit wild card-ul. De această dată, concurenta a reușit să uimească prin imitarea unor noi sunete complexe, ce i-au adus la final ropote de aplauze: „M-a impresionat teribil”, i-a spus Delia.

Mai jos poti vedea noul sezon al emisiunii de umor iUmor sezonul 17 episodul 13 online 7 decembrie 2024

Sorana Eșanu, cunoscută sub pseudonimul Deșteapta Pământului, a fost trimisă direct în finală de Cosmin Natanticu. De această dată, concurenta a vorbit despre o călătorie de-ale sale în Chișinău, cu replici care n-au reușit, totuși, să convingă toți jurații.

Florentin Păune a venit cu și mai mult curaj și energie, după ce momentul de roast al juraților din semifinală a fost apreciat. De această dată, concurentul s-a luat pe el la roast, reușind să stârnească hohote de râs: „Vin din comuna Belitori. Mama și tata s-au belitorit între ei și așa am apărut eu”, povestea el.

Cătălin Răileanu a fost concurentul care a primit votul de încredere al lui Cheloo, fiind trimis direct în finală prin wild card. Momentul său nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar feedback-ul a fost destul de dur: „ A ținut un loc ocupat. Nu mi se pare corect!”, mărturisea Delia.

Teodora Nedelcu ne-a lămurit în privința familiei, iar pentru marele moment din finală s-a „luat” și de alte aspecte ale vieții sale, iubirea și prietenia. Concurenta a reușit să cucerească publicul cu glumele savuroase: „Când familia zicea că sunt urâtă, bunicul zicea că sunt frumoasă. El nu vedea, a avut un accident în armată”, spunea ea.

iUmor sezonul 17 episodul 13 reluare 7 decembrie 2024

Lolrelai nu se ferește să își facă viața publică, iar de data aceasta a prezentat motivul pentru care a ajuns să fie cea mai bună prietenă a barbaților care nu o vor. Pe scenă i s-au alăturat prietenele sale: „Când intră într-o încăpere, eu devin aia care spune glume, iar ele alea care atrag atenția”, povestea ea.

Eduard Adam a venit bine pregătit cu un moment special și emoționant de pantomimă. Delia și Natanticu au fost profund impresionați și nu și-au putut opri lacrimile: „A venit cu un statement artistic”, adăuga Bordea.

Anterior, Beatrice Albu a intrat în rolul unei profesoare de istorie care l-a făcut pe Bordea să scoată wild card-ul. În finală, îmbărăcată sumar, concurenta s-a reprofilat și a devenit polițista sexy: „Ăștia au mai multe jucării…și de-aia”, glumea ea.

Mane Voicu a intrat în lumea comediei odată cu pășirea pe scena iUmor, în sezonul 2. Cu un spectacol de zile mari, Mane a reușit să stârnească hohote de râs: „Numai noi, românii, putem face asta”

În urma votului publicului, Florentin Păune a câștigat trofeul și marele premiu de 20.000 de euro în acest sezon. Parcursul său la iUmor nu a convins doar juriul să-i acorde votul de încredere, ci și publicul, care nu a rămas indiferent la prestația concurentului.