Asia Express Sezonul 8 Episodul 5 online 14 Septembrie 2025

asia espress drumul eroilor sezonul 8 episodul 5 online 14 septembrie 2025

Emisiunea asia express sezonul 8 episodul 5 online 14 septembrie 2025 a debutat cu întâlnirea dintre Irina Fodor și concurenții de pe Drumul Eroilor. Aceștia au aflat de la frumoasa prezentatoare ce misiuni îi așteaptă. Totodată, Irina a pus în joc prima amuletă a etapei, dar și Jokerul.

„O să o luăm pe calea apei la început. Este la alegerea voastră dacă veți participa amândoi sau dacă veți alege un localnic care să vă ajute. O să mergeți cu un caiac. Este de două persoane, dar cele două persoane stau spate în spate, deci trebuie să se cordooneze, pentru că în mijlocul lacului sunt niște platforme pe care se află niște cutii. Trebuie să vă întoarceți cu ele pe mal. În funcție de ordinea în care ajungeți din nou la mal, veți pleca în cursă. În acea lădiță veți găsi și următoarea destinație cu următoarele indicii”, a dezvăluit Irina Fodor.

Singurii care au decis să apeleze la ajutorul unui localnic au fost Raluca Bădulescu și Florin, gest care i-a costat mult din punct de vedere al timpului. După ce au vâslit din greu, primii care au ajuns la mal au fost Ștefan Floroaica și Alexandru Ion. În urma lor, au venit Emil Rengle cu Alejandro.

Chefi la cutite sezonul 15 episodul 36 – 28 mai 2025

În timp ce Raluca Bădulescu și Florin găseau în sfârșit un filipinez care să îi ajute la probă, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion s-au pornit la drum. Rând pe rând, echipele și-au găsit câte un mijloc de transport pentru următoarea destinație.

Ca să facă rost de benzină, Emil Rengle și Alejandro i-au „îmbrăcat” pe localnici în brățări și lanțuri. Alexandru Ion, în schimb, a „donat” pelerina sa de ploaie unei fetițe. Restul concurenților au dat la schimb ochelari, bijuterii, parfumuri și alte accesorii pe care le aveau la ei.

Când într-un final au ajuns și ei, Raluca Bădulescu și Florin au fost mai inspirați și i-au oferit unui filipinez îmbrățișări, dar și un masaj.

După ce au reușit să facă rost de benzină și să găsească din nou mijloace de transport, echipele au primit următoarea misiune.

După ce au pus benzină în drezină și au încărcat vehiculul cu banane, au pornit la drum pe calea ferată. Pe parcurs, ei au fost nevoiț să schimbe șina sau să o cedeze, în funcție de motiv. Anda Adam și Joseph au ajuns primii la casa de pe hartă și au oferit bananele. La schimb, ei au primit un cofrag cu ouă și un jackfruit. În urma lor au venit Karmen și Olga, dar și Emil Rengle cu Alejandro.

La un moment dat, concurenții au fost anunțați că pe calea ferată va trece un tren. Acest moment a adus un episod tensionat între Mara Bănică și Serghei Mizil. Jurnalista l-a speriat pe acesta, pentru că nu a ascultat indicațiile primite și nu s-a dat din prima pe margine. Din punctul concurentului de vedere, Mara și-a pus viața în pericol.

În paralel, Dan Alexa a scăpat un cofrag de ouă pe care trebuia să îl ducă la o locanică. De asemenea, concurentul era să piardă și penseta care avea să îi fie de folos la următoarea probă.

Pentru că filipinezii detestă părul alb, concurenții au primit o misiune la care nu se așteptau: să smulgă cu o pensetă firele albe de păr din capul localnicilor.

Ștefan Floroaica și Alexandru Ion au avut ghinion la această probă, întrucât unii localnici le-au dat „țeapă”. Pe de altă parte, Anda Adam și Joseph, precum și Karmen Simionescu cu Olga Barcari au reușit să strângă suma de 500 de pesos și să se îndrepte către autostop. În urma lor au venit Alina Pușcău și Cristina, dar și Emil Rengle cu Alejandro.

Pe Mara Bănică și Serghei Mizil, disputa de mai devreme i-a încetinit. Raluca Bădulescu și Florin au câștigat timp în momentul în care, pentru câteva fire de păr smulse, au primit 200 de pesos.

Cel mai nou sezon al emisiunii asia express sezonul 8 episodul 5 online din 14 septembrie 2025 poate fi urmarit in reluare, mai jos

Autostopul și cursa au devenit extrem de aprige în momentul în care afară a început o ploaie torențială.

Primele trei echipe care au ajuns la Irina Fodor și care s-au calificat, astfel, la jocul pentru amuletă și Joker au fost Anda Adam și Joseph, Alina Pușcău și Cristina, precum și Emil Rengle cu Alejandro.

Fără alte detalii, ei au fost anunțați de frumoasa prezentatoare că trebuie să extragă câte un plic pe care se afla scris numele unui localnic. Acesta avea să fie partenerul lor de nădejde la jocul de azi.

Concurenții care nu s-au calificat au fost înștiințați că vor participa în calitate de spectatori la un moment artistic. De asemenea, toți au primit cazare.