Asia Express Sezonul 9 Episodul 24 Complet 14 Octombrie 2026

asia express sezonul 9 drumul matasii episodul 24 online 14 octombrie 2026

Cursa pentru Ultima Șansă din cea de-a șasea etapă de la asia express sezonul 9 episodul 24 din 14 octombrie 2026 îi va purta pe concurenți prin istoria spectaculoasă a orașului Xi’an. Cu eliminarea din competiție tot mai aproape, echipele aflate în pericol vor avea de trecut printr-o succesiune de misiuni care le vor cere îndemânare, răbdare, memorie și capacitatea de a convinge localnicii să le fie alături.

Asia express drumul matasii sezonul 9 episodul 24 din 14 octombrie 2026

Ziua va începe chiar în spiritul Drumului Mătăsii. Concurenții vor deveni negustori și vor primi o listă de ingrediente pe care trebuie să le obțină la schimb pentru produse românești. Carne de vită, chilli, ceai oolong, alune sau pâine naan se vor afla pe lista de cumpărături, iar după ce vor reuși să strângă toate ingredientele, echipele vor trebui să găsească chef-ul căruia trebuie să i le livreze.

Ajunși la restaurant, concurenții vor da peste una dintre cele mai spectaculoase provocări culinare ale etapei. Vor învăța să prepare faimoșii Biang Biang noodles, tăițeii specifici orașului Xi’an, despre care legenda spune că ar fi fost gustați și de Marco Polo în urmă cu sute de ani.

antenaplay Accesati platforma antenaplay.ro si inregistrati-va la doar 40 RON pe luna, pentru mai multe emisiuni, seriale si live-uri din gama Antena.

Tehnica întinderii lor va pune serios la încercare îndemânarea concurenților: fiecare va trebui să realizeze două bucăți perfecte de noodles, fiecare cu o lungime de 2,5 metri. Dacă tăițeii se rup, munca va fi luată de la început, iar dacă rămân fără aluat, concurenții vor fi nevoiți să mănânce ceea ce au pregătit înainte de a primi o nouă porție.

De la gastronomia orașului, cursa va ajunge apoi la unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Chinei: Războinicii de Teracotă. Într-o fabrică din Xi’an care realizează replici în mărime naturală, concurenții vor trebui mai întâi să învețe să recunoască diferitele ranguri ale soldaților după expresii, atitudine și accesorii.

Apoi vor trece chiar ei la restaurare. Vor vopsi și patina o statuie, vor folosi apă și noroi pentru a-i reda aspectul specific, iar la final vor avea de identificat și atașat capul corespunzător rangului soldatului pe care l-au restaurat.

Misiunea va merge însă și mai departe. Unul dintre concurenți se va transforma într-un adevărat soldat de teracotă: va îmbrăca un costum, iar partenerul îl va acoperi cu noroi, folosind tehnica tocmai învățată.

Ultima parte a cursei va duce echipele către perioada Dinastiei Tang. După ce vor afla de la localnici cine a fost singura împărăteasă a Chinei, Wu Zetian, concurenții vor descoperi Bù Dǎo Wēng, un stil de dans în care interpretul se balansează pe o platformă rotativă.

Îmbrăcați în costume tradiționale, concurenții vor trebui să urce pe scenă și să câștige publicul de partea lor. Unul va încerca să reproducă mișcările dansului pe platformă, în timp ce partenerul său va anima publicul. De această dată, aplauzele nu vor fi suficiente: spectatorii impresionați vor arunca flori, iar numărul acestora va decide clasamentul final.

Cea mai dura emisiune vine cu un sezon nou, care poate fi vazut mai jos

De la negustori pe Drumul Mătăsii la bucătari, restauratori, soldați de teracotă și dansatori, concurenții vor traversa într-o singură zi sute de ani din istoria Xi’anului. Totul într-o Cursă pentru Ultima Șansă în care fiecare minut pierdut îi poate aduce mai aproape de eliminare.

Cine va ajunge ultimul la Irina Fodor și ce culoare va avea de această dată eșarfa care poate decide soarta unei echipe, telespectatorii vor afla diseară, de la ora 20:30, la Asia Express – Drumul Mătăsii, pe Antena 1.