Insula Iubirii Sezonul 9 Episodul 4 integral 28 Iulie 2025

insula iubirii sezonul 9 episodul 4
In seara aceasta fetele au fost surprinse la insula iubirii sezonul 9 episodul 4 integral 28 iulie 2025 în timp ce erau încercate de zeci de emoții contradictorii. În timp ce acestea vedeau imagini cu partenerii lor în compania ispitelor, având reacții deranjante pentru ele, fetele au încercat totuși să nu exagereze și să nu se pripească încă de la început. Totuși, ceremonia focului s-a încheiat cu lacrimi, dezamăgiri și multe reproșuri la adresa baieților.

Tot în cadrul acestui episod, concurenții au petrecut momente de neuitat la date-uri și activitățile de grup, însă nimic nu avea să anunțe prima ceremonie specială pentru unul dintre cuplurile acestui sezon.

Insula iubirii sezonul 9 episodul 4 online 28 iulie 2025

telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură continuarea primei ceremonii a focului pentru fete, în cadrul căreia concurentele și-au văzut partenerii în compania ispitelor.

Ella s-a arătat pentru prima dată dezamăgită de Andrei după ce acesta a vorbit cu nonșalanță despre cât de mulți bani a pierdut la cazino, însă a fost deranjată și de faptul că ispitele feminine spuneau despre el că este „neînțărcat” și „copil”.

„E deranjant să aud că o femeie spune de Andrei că nu este înțărcat. Este înțărcat, poate să stea liniștită” a spus aceasta, vizibil afectată.

Ulterior, după ce prima ceremonie a focului pentru fete s-a încheiat, acestea s-au îndreptat spre vilă, discutând despre ceea ce au văzut. În timp ce Maria spunea că Marius are divorțul pregătit în cazul în care pică în ispită, Bianca a realizat că Marian a mințit-o în legătură cu alcoolul.

Între timp, partenerii fetelor se distrau la petrecere alături de ispitele feminine, dansând și trăind momente de neuitat. Claudiu a atras atenția fetelor, deoarece uneori prefera să stea singur și să observe tot ce se întâmplă. Totuși, la un moment dat el s-a dus în cameră, iar Cristina i-a făcut o vizită cu pretexul că ar avea nevoie de o cremă.

Mai jos puteti urmari in reluare emisiunea insula iubirii sezonul 9 episodul 4 online din 28 iulie 2025

După ce fetele au ajuns înapoi în vilă, acestea le-au povestit băieților despre sentimentele intense pe care le-au trăit la prima ceremonie a focului. În timp ce fetele au rămas alături de ispitele masculine, Ella a intrat în cameră și a început să plângă din nou din cauza comportamentului iubitului ei.

Dacă Maria le povestea băieților despre ce a văzut, Marius era cu gândul departe de ea, mai ales că era ocupat să o dea pe Naba cu ulei pe corp.

Cristi le-a mărturisit un lucru dureros Nicoletei și Andreei Aurică, și anume că, timp de 10 ani, el și Francesca nu au fost niciodată într-un concediu doar ei doi. Concurentul s-a deschis în fața lor, recunoscând că trebuie să primească o „palmă” pentru a realiza de fapt cât de importantă este relația pe care o are cu iubita lui.

După multe discuții, băi în piscină și momente de distracție, seara băieților s-a încheiat într-o notă pozitivă, ceea ce nu s-a putut aplica și în cazul fetelor. Cei care s-au dus ultimii la somn au fost Andrei și Andreea Crăciun, care au rămas pe terasă aproape până la răsărit.

Dimineața, concurenții s-au pregătit pentru date-uri, acolo unde au fost dezvăluite unele dintre cele mai dureroase experiențe din viața lor.

Ella a simțit că îi poate povesti lui Teo despre o operație estetică din cauza căreia a fost la un pas de moarte, însă fără să intre foarte mult în subiect, deoarece este un subiect extrem de sensibil, care încă o macină.

„Important este că sunt în viață” a spus aceasta, încercând să schimbe atmosfera și să ajungă la o notă mai pozitivă.

Între timp, Andrei, care se afla la date cu Nicoleta, s-a lovit de un val de reproșuri din partea ispitei, deoarece aceasta a considerat că el păstrează distanța față de ea din momentul în care Ella a ales-o drept un potențial pericol pentru relația lor.



Bonfire Integral Fete

Ce s-a intamplat in casa fetelor Ep.3

Ce s-a intamplat in casa baietilor Ep.3