Insula Iubirii Sezonul 9 Episodul 5 Online 29 Iulie 2025

insula iubirii sezonul 9 episodul 5
Francesca a explicat motivul pentru care a ales să continue aventura insula iubirii sezonul 9 episodul 5 online 29 iulie 2025, luând prin surprindere pe toată lumea.

Concurenta a considerat că iubitul ei mai are de îndurat, deoarece comportamentul pe care l-a văzut în cele două filmări îl vede și acasă și, de cele mai multe ori, vede doar o schimbare temporară sau niciuna.

Insula iubirii sezonul 9 episodul 5 online 29 iulie 2025

„Lucrurile pe care eu le văd în material sunt lucruri pe care le vorbim și mi le spune constant acasă. Eu nu am văzut nimic nou. Este același Cristi, aceleași vorbe, aceleași lacrimi. Chiar îmi doresc să învețe mai multe, mi-aș dori să mă vadă și pe mine în preajma altor oameni.” a explicat aceasta la bonfire.

În timp ce ei trăiau unele dintre cele mai intense momente la bonfire, dar separat, atât fetele, cât și băieții se distrau așa cum știau mai bine alături de ispite. Totuși, cea care nu a reușit să se integreze și să se simtă bine la petreceri a fost Isabel, care s-a retras în camera ei destul de rapid în această seară.

Cei care au atras atenția din nou în casa fetelor au fost Ella și Teo, mai ales că petreceau majoritatea timpului împreună, dansând și ciocnind pahare fără rețineri. La testimonial, Teo a recunoscut că Ella a fost singura care i-a atras atenția în prima seară, însă, pentru un moment, nu i-a confirmat și ei acest aspect.

Maria și Bianca au observat din nou lipsa Ellei și au început să vorbească despre atitudinea ei, mai ales că aceasta ar fi plecat în cameră fără să zică „Noapte bună!” chiar într-un moment în care Bianca vorbea cu Teo. Partenera lui Marian consideră că ispita masculină o privește într-un anumit fel pe Maria și că de aceea Ella este de fapt supărată.

Mai jos puteti urmari in reluare emisiunea insula iubirii sezonul 9 episodul 5 online din 29 iulie 2025

Primii care au ales partenerii pentru date-uri au fost băieții, iar Marian Grozavu a fost cel care a spart gheața. El a ales-o pe Teodora Racoș, din nou: „Am interacționat foarte bine de la primul date, încă de prima dată de când ne-am cunoscut. Avem principii asemănătoare, valori comune, avem ce să discutăm și chiar e o fată inteligentă și o companie plăcută”.



Bonfire integral Ionela Coșa și George Vornicu

Ce s-a intamplat in casa fetelor Ep.4

Ce s-a intamplat in casa baietilor Ep.4