Iubire cu parfum de lavanda sezonul 2 episodul 20 reluare

iubire cu parfum de lavanda sezonul 2 episodul 20 online 30 mai 2025
Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată in iubire cu parfum de lavanda sezonul 2 episodul 20 in reluare din 30 mai 2025. Publicul a așteptat cu sufletul la gură să afle dacă Albert îl va ucide pe Ștefan.

După ce Vali l-a răpit pe Ștefan, Sandu a încercat să-l salveze, însă a fost împușcat de omul lui Albert. Cel care l-a găsit pe fostul fotbalist a fost chiar polițistul Ciprian, care a chemat imediat medicii pentru cumnatul său.

Iubire cu parfum de lavanda sezonul 2 episodul 20 reluare de pe 30 mai 2025

Anda și Alma și-au făcut imediat apariția la secția de poliție, acolo unde fostul fotbalist a fost dus într-o celulă a închisorii. Cele două s-au bucurat enorm când au văzut că bărbatul nu este rănit, însă îngrijorarea nu a dispărut de pe fețele lor.

Tot în noile episoade ale sezonului 2 „Iubire cu parfum de lavandă”, Paul află de la colegii de clasă că mama lui a fost omorâtă de Adrian. Micuțul a dat buzna în casă și i-a cerut explicații Amaliei, dar și tatălui său.

„Unchiul Adrian a omorât-o pe mama? Așa mi-au spus copiii de la școală. E la pușcărie că a dat cu mașina peste ea. E adevărat?”, a întrebat Paul.

Cuvintele băiatului i-au lăsat fără glas pe Amalia și pe Dinu. Cei doi nu au știu ce să-i spună micuțului.

Vizionati mai jos noul serial romanesc iubire cu parfum de lavanda sezonul 2 episodul 20 in reluare online din 30 mai 2025

Vali a hotărât să se predea și să spună totul despre răpirea lui Ștefan. Mai mult, acesta a decis să-l apere pe Albert, spunând că fostul soț al Andei nu a fost complicele lui în evenimentele neplăcute care au avut loc în Podișor.

În urma confesiunilor sale, Vali ajunge să împartă aceeași celulă cu Adrian. După o discuție cu omul lui Albert, fratele lui Dinu își dă seama că acesta ar putea fi vinovat de faptul că a ucis-o pe Lavinia.