Dragoș Bucur, Cristina Joia, Ștefana Costraș și Omid Ghannadi vor urca în autocar și vor da startul unui nou sezon visuri la cheie sezonul 12 episodul 1 în care zeci de oameni vor avea parte de renovări ce le vor transforma viitorul.
Prima oprire va fi în Tărtășești, acolo unde vom cunoaște familia Niculae. Soții și cei doi copii ai lor au trăit într-o casă de paiantă, a bunicii tatălui: „Casa era cuibușorul nostru, eram mulțumiți cu ce aveam chiar dacă era făcută din pământ, iarna mai și ploua, aveam podul plin de ligheane, era și foarte frig, iar jos era pământ”.
Visuri la cheie sezonul 12 episodul 1 din 4 martie 2026
Ulterior, și-au dorit să construiască o casă a lor, însă, banii s-au terminat, iar în 2024 echipa Visuri la cheie a ajuns la ei. Din păcate, renovarea nu s-a putut face din cauza unor probleme tehnice. Visul lor a fost pus pe pauză, iar în seara aceasta vom vedea echipa care se reîntoarce pentru a le reda speranța: „A trecut aproape un an și jumătate de când am bătut la ușa familiei Niculae. A doua zi ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Din cauza unor probleme tehnice la proiect, nu am putut să începem lucrările – o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie.
Între timp, arhitecții și colegii de la producție au făcut toate demersurile necesare și astăzi pot spune că putem începe lucrările. Familia nu știe despre vestea aceasta bună pe care noi suntem gata să o dăm. Vreau să vă gândiți la ceva – ceea ce pentru voi pare un timp foarte scurt – câteva secunde – pentru familia Niculae înseamnă un an și jumătate! Haideți să le dăm împreună vestea cea mare! Echipa Visuri la cheie se întoarce!”, va spune Dragoș Bucur.
Un nou sezon al emisiunii poate fi urmarit mai jos
Munca arhitecților va fi provocatoare, mai ales când trebuie să îndeplinească nevoile unei familii în care se află atât copii de 6 și 11 ani, dar și o bunică de 84 de ani: „Interiorul casei este într-un stadiu în care poate fi considerat cu greu un stadiu al unei case în care poți să locuiești și, cu toate astea, ei o fac și locuiesc 5 oameni”. Cum va arăta transformarea, dar și cum vor primi cei din familie vestea reîntoarcerii echipei Visuri la cheie, vedem în câteva ore!
EDITIA VA FI DISPONIBILA AICI DUPA DIFUZARE! VeziAici.NET!
EDITIA VA FI DISPONIBILA AICI DUPA DIFUZARE! VeziAici.NET!

Leave a Reply