În episodul 7 Chefi la cuțite sezonul 11 din 10 aprilie 2023, Alina Voinea i-a impresionat pe jurați cu un preparat gustos, dar și cu o poveste de viață emoționantă.
Deși este autor de manuale educaționale, Alina Voinea are o imensă pasiune pentru gătit și spune că nu are cum să nu facă asta, mai ales că este mama unei fetițe mofturoase. Ca să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, aceasta a decis să pregătească o rețetă de burek. Ajunsă în fața juraților, aceasta și-a spus povestea de viață și chefii au fost emoționați din plin.
Chefi la cutite sezonul 11 episodul 7 online 10 aprilie 2023
În timp ce pregătea rețeta de burek cu carne de miel, smântână și mentă, concurenta a dezvăluit că fiica ei este cea care o determină să gătească mereu noi și noi rețeta, în dorința sa de a-i satisface poftele celei mici, pe care o consideră mofturoasă la mâncare.
Când preparatul a fost gata, farfuriile au fost trimise la degustare. Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au analizat atent preparatul și au fost surprinși de gust, aspect și de combinația de condimente și arome. Apoi, ușile s-au deschis și cei trei bucătari au dorit să afle mai multe detalii despre concurentă. Vezi mai jos noul sezon chefi la cutite sezonul 11 episodul 7 integral 10 aprilie 2023.
”Petruț Cristian Arapu este tânărul de 19 ani care i-a impresionat pe chefi cu dezvăluirile pe care le-a făcut. Concurentul a povestit prin ce situații a trecut ca să își poată urma pasiunea pentru gătit.
Sezonul 11 al emisiunii Chefi la cuțite aduce povești de viață uimitoare, concurenți din toate colțurile lumii și rețete surprinzătoare. Printre ei s-a numărat și Petruț Cristian Arapu, un tănăr în vârstă de 19 ani care a a impresionat chefii atunci când a dezvăluit prin ce situații neașteptate a trebuit să treacă pentru a-și putea urma pasiunea pentru gătit.
Emisiunea chefi la cutite 10 aprilie 2023 reluare sezonul 11 episod 1, poate fi vazuta mai jos
Nea Marin a făcut degustarea preparatelor și a decis cine a câștigat amuleta, în ediția 7 a emisiunii Chefi la cuțite, sezonul 11, de la a1. În ediția a șaptea a emisiunii Chefi la cuțite, sezonul 11, Gina Pistol a pregătit chefilor o probă de gătit surprinzătoare. După ce a făcut degustarea preparatelor, Nea Marin a decis cine a câștigat amuleta, în ediția diuzată pe 10 aprilie 2023. „Ai puterea să alegi un interval de 30 de minute din probă în care să muți concurenții celorlalte două echipe la bancurile adverse. Echipele se vor muta integral, cu excepție chefilor, care vor rămâne la bancurile lor”, a anunțat Gina Pistol, citind ce bonus aduce amuleta din această ediție. Vezi mai jos reluarea emisiunii chefi la cutite sezonul 11 episodul 7 online 10 aprilie 2023.
Spune-ne parerea ta