Cinci cupluri, un singur test şi o miză uriaşă – propria relaţie, in emisiunea insula iubirii sezonul 7 episodul 20 finala 27 august 2023. Au jucat pe o singură carte, şi cea mai importantă: a fidelităţii.
S-au confruntat cu adevăruri dramatice, şi-au descoperit partenerul în ipostaze în care nu ar fi avut ocazia să îl vadă altfel, s-au cunoscut pe ei înşişi aşa cum nu se ştiau, au aflat punctele vulnerabile din relaţie. Iar acum, Insula i-a adus în cel mai dramatic punct: marea confruntare cu partenerii, după 21 de zile, şi aflarea răspunsului pentru care au venit.
Insula iubirii sezonul 7 episodul 20 de pe 27 august 2023
Cuplurile rămase în testul insulei sunt la un singur pas de aflarea răspunsului final. Se fac încontinuu scenarii pentru viaţa de după insulă, mai ales că insula nu le-a dat răgaz să rămână ancoraţi în trecut sau în frământări.
Testul fidelităţii i-a pus în faţa celei mai dificile şi edificatoare provocări dinaintea ceremoniei finale a focului: dream date-ul, întâlnirea de o zi şi o noapte cu ispita preferată, care pe unii i-a speriat, pe alţii i-a deranjat, iar cei care ştiau ce vor au profitat şi s-au testat din plin, până la capăt! Mai jos puteti viziona in premiera un nou sezon al emisiunii insula iubirii sezonul 7 episodul 20 online 27 august 2023.
În finala Insula Iubirii sezonul 7, în ediția 20 din data de 27 august 2023, Iulian Clonț s-a întâlnit la bonfire cu Cristina Rancov, soția lui. Concurentul și-a putut stăpâni cu greu reacțiile. Fanii au descoperit ce s-a întâmplat cu ei după emisiune. Timp de 21 de zile, Cristina Rancov și Iulian Clonț au dorit să arate lumii că diferența de 21 de ani dintre ei nu este un obstacol.
La finalul testului din Thailanda, cei doi s-au întâlnit la bonfire cu Radu Vâlcan și concurentul nu și-a putut stăpâni lacrimile. Ulterior, fanii emisiunii au aflat ce s-a întâmplat cu ei, la 6 luni după Insula Iubirii sezonul 7.
La ultima ceremonie a focului Bogdan Cîrlan a cerut-o în căsătorie pe Claudia Florescu. Momentul l-a emoționat chiar și pe Radu Vâlcan. Ce răspuns a dat concurenta și ce s-a aflat despre ei, la 6 luni după emisiune.
În ediția 20 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, testul din Thailanda a ajuns la final pentru cele cinci cupluri. La ultima ceremonie a focului, Bogdan Cîrlan a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Claudia Florescu. Chiar și Radu Vâlcan a fost emoționat de cele întâmplate. Fanii au putut afla și ce s-a întâmplat cu ei, la 6 luni după show-ul de la a1.
Bogdan Cîrlan și Claudia Florescu au venit la Insula Iubirii sezonul 7 pentru ca ea să descopere dacă partenerul său de cuplu a reușit să evolueze și să se schimbe după trecutul tumultos pe care l-a avut. Dacă Bogdan a părut ceva mai reținut și a dat senzație că evită orice testare, Claudia nu s-a ferit să facă testul din plin, fără să își impună anumite limite. Totuși, și inacțiunile lui au fost răspunsuri pentru Claudia.
Emisiunea insula iubirii sezonul 7 episodul 20 online 27 august 2023, poate fi vizionat mai jos
Tot la ultimul bonfire, Răzvan Kovacs s-a întâlnit cu Ema Oprișan și concurentul a avut o reacție surprinzătoare atunci când a văzut imaginile cu el și ispita Daria Cuflic, la Insula Iubirii sezonul 7.
După 21 de zile petrecute în Thailanda, testul fidelității a ajuns la final pentru Răzvan Kovacs și Ema Oprișan. Cei doi s-au întâlnit la un ultim bonfire și au avut astfel ocazia să stea de vorbă, să lămurească anumite lucruri și să caute răspuns la întrebările care încă mai există.
Concurentul a fost stânjenit de ipostazele în care a apărut alături de ispita Daria Cuflic. Va invitam sa vizionat chiar aici mai jos emisiunea insula iubirii sezonul 7 episodul 20 de pe 27 august 2023, integral…
Ema Oprișan a venit la Insula Iubirii sezonul 7 alături de iubitul său, Răzvan Kovacs, pentru a descoperi dacă acesta poate să fie un partener fidel, serios și matur. Totuși, după doar câteva zile, ispita a fost mai puternică și cei doi s-au despărțit. Răzvan Kovacs s-a apropiat tot mai mult de ispita Daria Cuflic, pe care a remarcat-o încă din prima zi și alături de care și-a petrecut ultimul date, cel de 24 de ore, în Thailanda.
Spune-ne parerea ta