Toate echipele s-au descurcat bine la capitolul cazare la asia express sezonul 8 episodul 30 integral 27 octombrie 2025, însă Cătălin Botezatu a fost ușor demoralizat atunci când a văzut locul în care urma să doarmă, în timp ce Olga și Karmen se gândeau la alte cazări care nici nu se comparau cu cea din această seară. Totuși, cei trei au primit o veste extraordinară de la gazda lor, și anume, aceea că le va plăti o noapte la hotel, dat fiind că zona nu este una foarte sigură din cauza furturilor frecvente din zonă.
Asia express sezonul 8 episodul 30 – 27 octombrie 2025
În timp ce Irina Fodor făcea un scurt rezumat al show-ului, menționând că deja au trecut 7 etape de când aventura Asia Express sezonul 8 a început, aceasta a fost întâmpinată cu o scrisoare de la fiica ei, care a făcut-o să plângă instant.
Prezentatoarea a recunoscut că îi este dor de ea, de soțul ei, de familie, de casă, însă a încercat să se încurajeze și să nu se lase copleșită de emoții.
Echipele au pornit din nou la drum, făcând autostopul și îndreptându-se spre deșertul vietnamez, acolo unde au fost preluați de șoferi profesioniști care conduceau gipuri off-road și care îi duceau de fapt la noua lor misiune.
Dan Alexa și Gabi Tamaș au fost primii care au ajuns și care au aflat că trebuie să care apă dintr-un punct în altul cu mare grijă pentru a nu o vărsa. Următorii au fost Karmen, Olga și Cătălin Botezatu, dar la scurt timp au apărut și Joseph cu Anda Adam, care au reușit să obțină un pachet extrem de necesar de la un localnic care se plimba prin dunele de nisip cu o cămilă.
Nu a durat mult până când au apărut și Emil Rengle cu Alejandro Fernandez, care și ei au găsit cămila cu pachetul destul de rapid, însă pentru Ștefan Floroaica și Alexandru Ion ziua de azi s-a dovedit de la început a fi una dificilă, dat fiind că au ajuns pe ultimul loc.
După ce au ajuns la steag, echipele au luat alt plic și s-au întors înapoi la autostop cu ajutorul gipurilor, prin intermediul cărora au simțit adevărata adrenalină a probei. După un alt autostop, concurenții au ajuns la plajă, unde au trecut la următoarea provocare a zilei. Ei au făcut castele de nisip, respectând anumite reguli și apoi au pornit din nou în cursă însă, de această dată, direct spre Irina.
Ajunși în fața prezentatoarei, Gabi Tamaș și Dan Alexa au aflat că sunt din nou pe primul loc, fiind urmați de Karmen, Olga Barcari și Cătălin Botezatu. După ce fotbaliștii au primit biletele spre următoarea etapă a acestui sezon, care se va desfășura în Coreea de Sud, concurenții au trecut la noua misiune la care a participat și Irina Fodor.
În timp ce prezentatoarea emisiunii punea întrebări, concurenții scriau pe tablă răspunsul pe care ar fi trebuit să îl ofere partenerul lor. Proba nu doar că i-a amuzat copios pe toți participanții, ci a scos la iveală și detalii mai puțin știute din viața lor.
Cel mai nou sezon al emisiunii asia express sezonul 8 episodul 30 online din 27 octombrie 2025 poate fi urmarit in reluare, mai jos
După ce au obținut 5 puncte, Dan Alexa și Gabi Tamaș au plecat direct spre Coreea de Sud, lăsându-i pe colegi să afle ordinea în care pleacă într-o nouă cursă pentru amuletă. Cu un număr egal de puncte cu cel al fotbaliștilor, Emil și Alejandro au pornit primii, fiind urmați de Ștefan și de Alex, dar și de Karmen și de Olga care au obținut 4 puncte. Ultimii au plecat Joseph și Anda Adam, iar tensiunea și nervii și-au spus din nou cuvântul.

Spune-ne parerea ta