Prima oprire va fi astazi in asia express sezonul 8 episodul 32 complet 29 octombrie 2025 într-un templu taoist tradițional, loc în care concurenții vor descoperi ritualul eliberării spiritului – un obicei străvechi, menit să aducă noroc celor dragi. Pentru a putea face ofranda, aceștia vor trebui mai întâi să afle cum se scrie numele lor în chineză, misiune care îi va trimite prin cartier, în căutarea oamenilor care să le traducă bilețelele misterioase primite în plic.
Odată trecut de această probă, drumul îi va conduce spre un atelier mecanic, într-un oraș în care se spune că există aproape tot atâtea motociclete câți locuitori. Aici, echipele vor trebui să asambleze o motoretă din piese disparate – o misiune ce le va solicita precizia și coordonarea, pentru ca vehiculul să devină funcțional.
Asia express sezonul 8 episodul 32 – 29 octombrie 2025
Înspăimântată de apă și de valurile deloc prietenoase, Raluca Bădulescu declară, la doar câteva minute de la start, că ar vrea să renunțe și să plece acasă. Dar nici pentru celelalte echipe situația nu e mai ușoară: lupta cu bagajele, pluta și valurile se transformă într-o probă de curaj și adaptabilitate.
Iar greul nu se oprește aici: odată ajunși la mal, concurenții sunt întâmpinați de o ploaie torențială, astfel că “ud” devine cuvântul de ordine al primului episod. Tot duminică, telespectatorii vor urmări și prima noapte de cazare pe o insulă izolată, dar cu peisaje de poveste. Prima ediție aduce și momente de mare emoție: găsirea ghiozdanelor, ritual esențial pentru începutul cursei, dar și primele confruntări pentru jocul de amuletă și jokerul primei etape. Aventura eroilor începe spectaculos, iar emoțiile, tensiunea și momentele de neuitat se vor ține lanț în fiecare ediție.
Drumul Eroilor îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.
După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar un dolar în buzunar, cele nouă perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor descoperi mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon. Drumul Eroilor promite și surprize uriașe în ceea ce privește formatul show-ului, care vor aduce un plus de competiție și neprevăzut.
Cel mai nou sezon al emisiunii asia express sezonul 8 episodul 32 online din 29 octombrie 2025 poate fi urmarit in reluare, mai jos
După succesul înregistrat de sezoanele anterioare, Asia Express promite să ridice din nou ștacheta, aducând în fața publicului povești impresionante, momente pline de umor, dar și lecții autentice despre curaj, adaptabilitate și spirit de echipă.

Spune-ne parerea ta