O singură dorință aveau concurenții de la asia express sezonul 8 episodul 32 complet 29 octombrie 2025 în momentul în care Irina Fodor urma să anunțe cine sunt cei care au ajuns ultimii la ea în ediția de ieri, însă pentru unii dintre ei nu avea cum să se îndeplinească din păcate. Este vorba despre dorința de a nu fi nominalizat, dar care, pentru Rengle, Alejandro, Anda și Joseph, din păcate, nu s-a îndepilinit.
Asia express sezonul 8 episodul 32 – 29 octombrie 2025
Cei patru au intrat automat în cursa pentru ultima șansă, iar lângă ei s-au alăturat și Ștefan și Alex, care au primit votul majorității.
Astfel, Karmen și Olga sunt următoarele care pornesc spre Coreea de Sud împreună cu Dan Alexa și Gabi Tamaș.
Cei șase concurenți au pornit rapid în cursa pentru ultima șansă, care a început cu o misiune destul de dificilă, dar și extrem de amuzantă. Ei au fost nevoiți să miroasă o fată și un băiat și apoi să le rețină parfumurile pentru a mirosi alți oameni de pe stradă care miros la fel. După ce au mirosit foarte mulți oameni, aceștia i-au convins, în cele din urmă, pe unii dintre ei să meargă la Irina pentru a primi verdictul.
Următorul pas a fost de a porni către autostop pentru a ajunge la un templu tradițional Taoist, acolo unde concurenții au trebuit să afle cum se scrie numele lor în chineză pentru a face o ofrandă, dar și să îl scrie folosindu-se de o pensulă și cerneală, așteptând verdictul judecătorului, și, ulterior, punându-și o dorință.
După ce au dus și această probă la final, echipele au pornit în următoarea misiune, acolo unde au ales două păsări și le-au pus într-o colivie primită, transportându-le la o nouă locație, într-o nouă mașină de autostop.
Ajunși la destinație, concurenții au eliberat păsările, au ținut un moment de reculegere pentru cei pe care i-au iubit și au plecat din această lume, fiind copleșiți de sentimente dureroase.
Pentru toți concurenții momentul de meditație în poziția Lotus a fost extrem de emoționant, deoarece aceștia s-au gândit la cei care nu mai sunt în viață, dar și la momente de cumpănă din viața lor.
Emil Rengle a fost profund îndurerat de această experiență și a făcut o serie de mărturisiri neașteptate.
Pur și simplu mi-am amintit de acele momente în care mi-a fost și mie frică că nu mai am mult. Țin minte perfect ziua în care am fost acasă la Oradea, în care mi-am luat la revedere de la ai mei, în care le-am spus << Mami, tati, vă mulțumesc! Dacă eu plec înaintea voastră… a fost frumos cât a fost, dar asta este, nimic nu e garantat și nu știm >>.
Dar sunt aici și din acel moment până în prezent nu mai pot să trăiesc viața la fel. Sunt aici, fiecare zi este un cadou, pentru mine că sunt aici, și nu pot să trăiesc fără să însemne ceva pentru mine o zi petrecută aici pe pământ.” a spus acesta la testimoniale cu lacrimi în ochi.
Pornite din nou la drum, echipele au încercat să îndeplinească noua misiune, și anume, aceea de a căuta un atelier mecanic unde să monteze un scuter. Lupta contra cronometru și-a spus cuvântul pentru că toți încercau să termine cât mai repede, însă au apărut multe obstacole care i-au pus în dificultate. După multe momente în care concurenții au simțit că își pierd răbdarea, cei șase au reușit să pornească din nou la drum, aflând noile sarcini ale zilei.
Totuși, prezentatoarea emisiunii nu le-a comunicat ordinea în care au ajuns la ea, menționând doar că deznodământul va ieși la iveală abia la careu.
Cel mai nou sezon al emisiunii asia express sezonul 8 episodul 32 online din 29 octombrie 2025 poate fi urmarit in reluare, mai jos
Emoția, frica și tensiunea și-au spus cuvântul atât pentru Emil Rengle și Alejandro Fernandez, cât și pentru Joseph și Anda Adam, care au rămas doar cu speranța că nu vor pleca înapoi în România în timp ce priveau amuleta roșie.

Spune-ne parerea ta