În ediția Acces Direct din această seară 15 aprilie 2024 a fost prezentat, din nou, cazul lui Dorel și Mari. Mari este persoana care a intrat în legătură directă săptămâna trecută în emisiune și s-a plâns că Dorel, partenerul ei de viață, a escrocat-o. După patru ani de căsătorie, cei doi au ajuns să se certe. Dorel ar fi început să pună la adăpost averea celor doi și chiar a încercat să fugă cu anumite acte și documente care le aparțineau amândurora.
Răsturnare de situație! Dorel a făcut anunțul bombă! Bărbatul își dorește ca Mari să se întoarcă la el. E dispus să o ierte și să treacă peste toate acuzațiile care i s-au adus. Ce spune femeia. Își dorește sau nu împăcare cu cel cu care a fost căsătorit o bună perioadă de timp?
În timp ce Dorel spune că își dorește ca Mari să se întoarcă la el și să fie, din nou, împreună, Mari spune că îi e frică să îi mai dea o șansă bărbatului, de teamă că istora s-ar putea repeta și soțul ei să o lase, din nou, fără bani.
Acces direct 15 aprilie 2024 reluare
Femeia recunoaște că nu mai are deloc încredere în el și spune că nu ar vrea sub nicio formă să se întoarcă la această relație. Își dorește să împartă bunurile pe care le au împreună și să își vadă de viață liniștită.
Atât Mari, cât și fosta soție a lui Dorel, ar fi fost agresate de Dorel. Femeia cu care acesta a fost căsătorit înaint de Mari a povestit că a trecut printr-un adevărat coșmar în perioada în care a fost soția lui. A spus că toată viața ei a fost un calvar alături de Dorel și că tot ce și-a dorit a fost să scape de el. Urmareste aici mai jos emisiunea acces direct complet 15 aprilie 2024 online.
Acces direct reluare din 15 aprilie 2024 online, complet mai jos
Nicoleta și vecina care are frizeria de la parterul blocului în care femeia locuiește, duc lupte crunte. Totul ar fi început de când frizerița și-ar fi deschis afacerea chiar sub balconul Nicoletei. Scandalul dintre cele două s-a amplificat și, de la simple amenințări, s-a ajuns la fapte, sau cel puțin asta susține Nicoleta.
Aceasta spune că trăiește cu frica de când a fost atacată în propria casă. Femeia susține că a fost bătută. Povestește că doi bărbați au venit la ea la ușă și ar fi amenințat-o, spunându-i că dacă nu o lasă în pace pe frizeriță, intră peste ea și soțul ei și îi omoară. Nicoleta e convinsă că cea care și-a deschis salon ar fi dat ordinul.
Pentru că s-ar fi săturat să tot fie deranjată și să nu aibă parte de liniște, Nicoleta ar fi luat măsuri și ar fi mers să se plângă autorităților.
Pe lângă faptul că a fost amenințată, Nicoleta susține că a fost și atacată și bătută. Femeia e convinsă că oamenii care au agresat-o ar fi fost puși de femeia care și-a deschis salon în bloc.
Au fost momente în care cele două s-au înțeles bine însă la un moment dat relația dintre ele s-a stricat. Nicoleta e convinsă acum că frizerița ar fi trimis persoane care să o amenințe și să o lovească. Urmareste aici mai jos emisiunea acces direct complet 15 aprilie 2024 online.
Spune-ne parerea ta