Mireasa Sezonul 7 Episodul 121 Online 3 Iulie 2023

mireasa 3 iulie 2023 sezonul 7 episodul 121
Concurenții sezonului 7 Mireasa au așteptat cu sufletul la gură emisia Mireasa sezonul 7 episodul 121 online 3 iulie 2023, pentru a vedea ce au făcut partenerii lor la petrecerea burlacilor, respectiv petrecerea burlăcițelor. „Flamingo boys” a destins atmosfera. Trupa lui Cornel Păsat a făcut show în fața fetelor. Și după plecarea stripperilor petrecerea a continuat, iar Hatice a dansat lasciv în centrul fetelor. Toate fetele au avut parte de atingeri cu dansatorii, iar după ce a văzut imaginile de la petrecerea burlăcițelor, Antonio a spus că se simte mai bine.

În emisia de Mireasa de pe 3 iulie 2023 au fost difuzate imagini de la petreceea burlacilor și a burlăcițelor din sezonul 7 Mireasa. În timp ce Antonio a fost cel care a încheiat petrecerea în zori, Vla d s-a retras devreme. Logodnicul Cătălinei a mărturisit că s-a simțit rău și nu a mai putut să participe la petrecere. Vlad a fost „inabordabil” la petrecerea burlacilor, chiar dacă una dintre animatoare a încercat să-l țină de vorbă.

Mireasa sezonul 7 episodul 121 complet 3 iulie 2023

Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste din Sibiu şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din povestea sezonului 7 al reality show-ului matrimonial „Mireasa”.

De 7 sezoane scriem împreună cea mai frumoasă poveste de iubire. Casa Mireasa este un loc magic. Oameni care nu s-au văzut niciodată se îndrăgostesc și iată că devin o familie. Sezonul al șaptelea vă aduce o iubire magică pentru că încă mai există suflete pereche. Iubirea este magie la Mireasa. Din ianuarie pe a1”, a anunțat recent Simona Gherghe, citată de a1. Vizioneaza mai jos emisiunea mireasa sezonul 7 episodul 121 reluare 3 iulie 2023.

Concurentele sezonului 7 Mireasa au venit în emisiune dornice să-și găsească sufletul pereche. Fetele și-au spus poveștile de viață în prima emisie a noului sezon, cea de pe 3 iulie 2023.

Fetele au venit rând pe rând în platoul show-ului Mireasa, fiind întâmpinate de Simona Gherghe.

Prima care a intrat în platoul emisiunii Mireasa este Andreea. Andreea este din București, are 2,70 înălțime și își dorește să găsească un băiat cu care să se înțeleagă. Hatice este jumătate româncă, jumătate turcoaică. Ea spune că tatăl nu știe că s-a înscris la Mireasa, cu atât mai puțin că a și intrat în show-ul matrimonial. Denisa a mai participat în sezonul 2 Mireasa, unde a format o pereche cu Cătălin.

Editia mireasa sezonul 7 episodul 121 din 3 iulie 2023, poate fi vazuta mai jos

Sabrina locuiește în București. ”Am vrut să trăiesc o experiență nouă, inedită.”, a spus tânăra. Cătălina a pășit emoționată în casa Mireasa. La intrare, fata a spus că își dorește să găsească pe cineva. ”La îndemnul surorii mele, ea e măritată.”, a spus Cătălina, întrebată fiind cum de s-a înscris. Carmina vine din Ploiești. ”Îmi doresc foarte mult să-mi găsesc pe cineva și să am parte de o experiență inedită”, a spus tânăra la intrarea în casa Mireasa sezon 7.