Acces Direct 2 Februarie 2024 in Reluare Sez.31 Episodul 20

acces direct 2 februarie 2024
Mirela ne destainuie la acces direct 2 februarie 2024 faptul ca își dorea de 11 ani să devină mamă, dar în urmă cu cinci zile, medicii i-au spus că bebelușul ei a murit, la doar o zi de când a născut. Femeia a adus pe lume o fetiță la un spital din Focșani și susține că fiica ei a fost omorâtă chiar de medicii care au asistat-o la naștere. În trecut, și alte gravide au făcut acuzații asemănătoare la adresa cadrelor din același spital.

Femeia și soțul ei și-au dorit de 11 ani să aibă un copil, iar în 2023 au aflat că, într-un final, vor avea o fetiță. Femeia a ajuns la spital în urmă cu cinci zile, atunci când trebuia să nască o fetiță sănătoasă, după cum i-au spus medicii pe toată durata sarcinii.

Având în vedere că are aproape 40 de ani, Mirela se aștepta ca medicii să îi recomande să facă cezariană, dar nici vorbă de așa ceva. Până la șapte luni a fost monitorizată de un medic de la o clinică privată și a născut la un spital de stat din Focșani. Astăzi, fiica ei ar fi trebuit să aibă cinci zile, dar femeia a ajuns să își caute dreptatea, pentru că susține că fiica ei i-ar fi fost omorâtă chiar de medicii indiferenți.

Acces direct 2 februarie 2024 reluare

Mirela spune că nepăsarea medicilor i-a ucis fetița pe care o aștepta de atâta timp și că au intervenit mult prea târziu pentru a o salva. Chiar dacă femeia a spus, la un moment dat, că vrea să i se facă cezariană, pentru că situația părea că se agravează, medicii au decis să o ducă, din nou, să îi facă o ecografie, pe motiv că nu simt bătăile bebelușului. De la momentul în care spusese că vrea să i se facă cezariană și până atunci trecuseră deja ore bune.

Mirela a născut duminica trecută o fetiță, după 11 ani în care și-a dorit să devină mamă. Doar că, bucuria de a avea un copil s-a transformat într-un coșmar, după ce medicii i-au spus că fiica ei a murit, la o zi de când a venit pe lume. Urmareste aici mai jos emisiunea acces direct complet 2 februarie 2024 online.

Aceasta îi acuză pe medicii care au asistat-o la naștere că i-au ucis copilul așteptat de atâția ani din cauza indiferenței. Copila ar fi trebuit să aibă astăzi cinci zile, iar femeia poate accepta cu greu că fiica ei nu mai este.

Purtătorul de cuvânt a declarat că, din primele informații, fetița ar fi avut boala hemoragică a nou-născutului, afecțiune care ar fi evoluat rapid și ar fi dus la decesul fetiței. Cauzele exacte ale morții urmează să fie stabilite de Laboratorul de Medică Legală din Iași.

Acces direct reluare din 2 februarie 2024 online, complet mai jos

Nu este pentru prima dată când medicilor de la spitalul din Focșani li se aduc astfel de acuzații, În luna decembrie 2022, o adolescentă în vârstă de 17 ani ar fi murit în urma operației de cezariană. Trei medici au fost cercetați pentru ucidere din culpă și fals intelectual, în timp ce pe grupurile de Facebook, alte gravide și-au povestit experiențe neplăcută de când au ajuns la același spital, unde susțin că au fost tratate cu indiferență. Urmareste aici mai jos emisiunea acces direct complet 2 februarie 2024 online.