Camera 609 Lasa-ma Imi Place Episodul 12 – 10 Noiembrie 2023

camera 609 serial romanesc 2023 reluare integral

Eva își duce lucrurile în casa lui Victor la camera 609 lasa-ma imi place sezonul 1 episodul 12 online 10 noiembrie 2023, însă momentele de gelozie din partea celor doi nu încetează. De asemenea, Flory și Vlady află că vor avea gemeni. Mai jos puteti vedea in reluare serialul romanesc Camera 609: lasa-ma imi place sezonul 1 episodul 12 complet 10 noiembrie 2023.

„Vady, chiar nu era necesar”, îi spune Victor vărului său după ce vede tortul. În tot acest timp Sergiu, Mircea și Doru pregătesc banii. Diana iese din tort, iar Victor vrea să plece, însă e oprit de Vlady. Eva ajunge și ea acasă la Victor și o vede pe Diana dansând pentru Victor. „Eva, nu e ceea ce crezi”, îi spune Victor și pleacă după ea. Eva plânge neconsolată acasă. „Cum, mă, cum să facă așa ceva și de față cu toată lumea?”

Camera 609: Lasa-ma imi place sezonul 1 episodul 12 de pe 10 noiembrie 2023

Adina însă îi explică faptul că nu el este cel care a organizat petrecerea. „Tot timpul iese ceva rău”, spune Eva. „Bebe e perfect sănătos. (…) Dacă prima oară ți-a luat o mașină, când n-a făcut nimic, imaginează-ți ce-o să-ți ia acum”, îi răspunde Adina. „Tâmpito. Am numai imaginea aia cu Diana dansând lângă tortul ăla (…) Tot ce voiam să fac era să fur o bucățică din tortul ăla”, îi spune Eva. Vezi mai jos in premiera noua productie romaneasca Camera 609: Lasa-ma imi place sezonul 1 episodul 12 de pe 10 noiembrie 2023.

Mara plânge după despărțirea de Marius. Doina o consolează. Aceasta îi spune să-l sune și: „dacă mă minte frumos”, îl iartă.

Luminița și Violeta se întorc acasă de la petrecerea nonburlăcițelor. „Ce e, măi, mizeria asta la tine? Vrei să ți-o împrumut pe Lenuța?” îi spune Luminița când vede decorațiunile de petrecere. Cele două sunt foarte vorbărețe și zâmbitoare. În acest timp, Mircea și Sergiu se relaxează la piscină.

„Eu cu Cocuța am o relație intimă (…) Eu mă confesez și ea îmi spune tot ce vreau să știu”, îi spune Luminița, iar Violeta îi spune de relația ei cu Lenuța. Cele două își dau seama ce au spus și rectifică.

Eva nu vrea să-i răspundă lui Victor la telefon, însă Doina vine cu telefonul ei și vrea să afle ce s-a întâmplat între ei.

„Ai grijă să n-o superi pe fică-mea că nu știu ce-ți fac”, îi spune ea. Eva vrea să știe de ce doarme Elisabeta pe canapea. „Eu cred că mai bine mă culc”, îi spune Eva mamei sale. „Eu am anduranță, nu ca cucoanele ălea”, îi spune Doina înainte de a se retrage.

Doru ajunge acasă la Doina pentru a o duce pe Ana la școală și se sperie de Elisabeta, care încă doarme pe canapea. „Nu mai țipați, gata, sunt Doru”, îi spune el panicat. „Vă rog să mă iertați că am țipat așa (…) mi-e frică că nurorile mele m-au aruncat într-un azil”, își cere Elisabeta scuze. „Altceva în afară de bătaie e de mâncat în casa asta?” întreabă Doru. Iar Ana îi răspunde: „Pentru tine nu.”

Noua productie romaneasca Camera 609: Lasa-ma imi place sezonul 1 episodul 12 de pe 10 noiembrie 2023, poate fi vazuta in reluare, mai jos

Dragoș îi povestește Dianei despre tinerii de la petrecere. Tocmai atunci intră Victor, iar Dragoș se ascunde. „Victor, nu m-așteptam să vii”, îi spune tânăra surprinsă. „Îmi spui și mie ce-a fost asta?” strigă el la Diana. „Nu ți-a plăcut?” îl întreabă tânăra. „Nu contează. Credeam că ai înțeles. Eva nu merită să fie rănită”, îi spune Victor.

„Dar eu merit? (…) Nu m-am gândit că o să fie Eva acolo. Îmi pare rău, iubitele. (…) Eu doar am vrut să-ți fac o surpriză. Tata e din nou bolnav și, nu știu, poate am avut nevoie să mă distragă”, se plânge ea. Mai jos poti viziona serialul romanesc Camera 609: Lasa-ma imi place sezonul 1 episodul 12 online 10 noiembrie 2023.