Visuri La Cheie Sezonul 10 Episodul 13 Online 6 Decembrie – Ultimul Episod

visuri la cheie sezonul 10 episodul 13
Telespectatorii vor face cunoștință cu o bunică eroină in ultimul episod visuri la cheie sezonul 10 episodul 30 online 6 decembrie 2023, care și-a pus toată viața pe pauză pentru a sări în ajutorul nepoatelor sale, după ce acestea au fost abandonate de cei care le-au adus pe lume. Mai jos poti vedea in reluare emisiunea visuri la cheie sezonul 10 episodul 13 de pe 6 decembrie 2023.

Visuri la cheie sezonul 10 episodul 13 de pe 6 decembrie 2023

Bianca și Amira sunt două fete speciale care au trecut deja prin multe provocări ale vieții. „Părinții au plecat în străinătate și o perioadă nu au mai dat niciun semn. Bunica a renunțat la job și a devenit mamă cu normă întreagă”. Mariana, cea care acum le este și mamă și tată, spune că nu a stat nicio secundă pe gânduri când le-a sărit în ajutor: „am deschis proces și prin acțiune judecătorească, le-am luat”.

Anul trecut, femeia și-a pierdut soțul, iar de casă s-a ocupat mereu cu greu, reușind să facă mici modificări din puținele resurse financiare pe care le-a avut. „Dacă n-ar fi ea, nimic nu ar mai exista”, spune una dintre fetițe, realizând toate eforturile pe care bunica le face pentru ele. Vezi mai jos noul sezon al emisiunii visuri la cheie sezonul 10 episodul 13 online 6 decembrie 2023.

În această seară, vom vedea cum viața li se va schimba, în sfârșit. „O poveste emoționantă despre sacrificiu și dragostea maternă. O bunică de 65 ani care le crește pe aceste două fete, nepoatele ei”, spune Dragoș Bucur. Iar pentru toate acestea, echipa le va oferi atât o casă total refăcută, cât și multe surprize specifice perioadei de Sărbători.

Noul sezon al emisiunii visuri la cheie sezonul 10 episodul 13 integral 6 decembrie 2023, poate fi vazut mai jos in reluare

Astăzi, telespectatorii vor vedea cum credința este răsplătită. Echipa Visuri la cheie le va face vizita la care doar visau. ”Sunt foarte calzi, se îmbrățișau tot timpul”, va spune Cristina Joia după ce-i va cunoaște. Oare ce surprize le-au pregătit? Și cine va fi vedeta care o va face pe Nicoleta să spună că ”nu bănuiam că voi întâlni așa un om care știe prin ce trec”?

Nu ratați, de la 21:30, premiera sezonului 10! De asemenea, la finalul ediției, toți abonații platformei vor putea urmări în avans cu 7 zile și cea de-a poveste din acest an. Vezi mai jos visuri la cheie sezonul 10 episodul 13 reluare 6 decembrie 2023